Jurnalul

Jurnalul

Oana Pellea

O carte de citit in soapta. Esti ca un muritor pitulat in sufletul ei ascultandu-i gandurile.

Am avut mereu in mine ideea ca ma apropie ceva de ea si vreau sa o cunosc. Cand am vazut cartea m-am bucurat foarte tare, ca si cum asta asteptam, sa imi vorbeasca astfel.

N-am avut resurse sa o iau atunci  si am tot inceput sa bat apropouri in stanga si in drepta, mai ales ca se apropia si ziua mea, ca imi doresc foarte mult aceasta carte.  Dorinta catre ceilalti nu mi s-a implinit, insa iata-ma suficient de norocoasa peste catva timp sa intru intr-o librarie , sa vad cartea si sa stiu ca acum o pot cumpara. Tocmai ce primisem niste bani pe card, asa ca fuga la bancomat si fuga in magazin sa iau nepretuita nestemata.

Mi-a placut tare mult.

Si eu tin un jurnal, unii stiu asta deja, desi viata mea nu este atat de cunoscuta. Cred ca toti cei ce se simt bine scriind ar trebui sa aiba un jurnal, un “prieten de hartie”.

I-am dat si mamei sa citeasca, apoi, “Jurnalul”. A intristat-o tare mult. Pentru mine reactia a fost inversa.

Faptul ca am “cunoscut” un om ce se bucura de cele mai marunte lucruri uneori, ce iubeste cerul, ce viseaza si simte mi se pare un privilegiu si o mare buurie.

Intr-o lume ce te face sa nu mai cunosti culorile naturii si sufletului, Oana Pellea te invita pe o canapea si-ti aseaza pe o tava viata… poate in cea mai cristalina forma: atat bruta, cat si pura.

Iti multumesc Oana. Mi-a facut placere.

Am învătat nu de mult timp că si frumosul prea mult e la fel de greu de suportat ca si urâtul prea mult. Doare. Paradoxal, si frumosul doare.

Nu timpul trece, noi trecem prin timp.

„Dragă Oana, m-a uimit să găsesc în notaţiile tale lucrul pe care numai scriitorii adevăraţi îl au: amprenta stilistică. Jurnalul tău are un ton inconfundabil şi, pentru că nu rezultă din el că ai experienţa scrisului, nu pot decât să constat că ai talent. Cuvintele tale au mimică, au gestică, au tot ce le trebuie. Şi inteligenţă.
E la un moment dat, spusă în treacăt, o frază care m-a făcut să tresar, despre o musculiţă care se afla pe clape şi despre nevoia ta de a găsi acele litere, acele cuvinte care să nu strivească gâza. Un balet salvator al degetelor pe clapele computerului. Mi se pare o frumoasă metaforă a miezului ascuns al jurnalului tău: găseşti cuvintele în stare să nu ucidă viaţa din lumea efemeridelor care suntem. Jurnalul îţi va aduce, îndrăznesc să cred, o mulţime de prieteni. E un jurnal care face bine.“ (Ioana Pârvulescu)