Constandina
Zaharia Stancu
O carte cruda, ca o carne cruda, ca un fruct crud. Ceva acru, amar poate, ce iti increteste fruntea in dezgust fata de evenimente. Cu siguranta exista carti ce provoaca mai multa repulsie, dar acesta e sentimentul pe care eu l-am avut din partea acestie carti.
Toata povestea se toarce in jurul ei, al Constandinei, fata adoptata, mai apoi maritata cu Diga, avand copii, ce vine la parintii ce au crescut-o ” sa ii dea pamant”.
In afara primei scene, i care este data cu capul de perete de catre mama, primeste pamant sub forma unei lovituri in gura din partea fratelui cu mana plina de pamant.
Cu greu reusesc sa o lege si sa o trimita inapoi acasa, dupa ce a facut scandal in fata portii si a aflat satul.
Dar uite ca nu trece mult si se intoarce, mai batuta decat data trecuta, chiar si fara dinti.
Cu chiu cu vai, primeste tatal sa ii dea o bucata de pamant , insa nu avea bani pentru notar. Dupa ce se gandeste in fel si chip, ii spune ca abia in cateva saptamani poate face rost, cand , Constandina scoate o punga cu bani, bani munciti de barbatul ei, adusi pentru acest scop.
Intr-un final i se ofera actul si pleaca, dar , odata ajunsa in strada, incepe sa ii injure si sa ii batjocoreasca cum ca nu i-au dat atata timp pamantul ei.
De nerecitit. O data e suficient.
-Mi-a spus, zice Constandina, ca vanataile de la ochi si gura batuta au sa-i trezeasca tatei mila si-o sa-i umple inima de buna vointa. Chinurile mele, a zis tot Diga, n-au sa-mi fie degeaba. Au sa-l hotarasca sa-mi dea pamant, sa-mi dea, cu act, partea mea de pamant.
